Dreapta conservatoare înseamnă cultul eroilor, în lumina credinței strămoșești și a valorilor perene.
E un legământ tăcut pe care îl porți în inimă. E acel fior care te cuprinde când asculți imnul, când vezi tricolorul fluturând sau când pășești într-un cimitir al eroilor, unde cruce lângă cruce străjuiesc odihna celor ce-au murit pentru tine.
Eroii nu sunt doar în cărțile de istorie sau în discursurile solemne. Ei trăiesc prin noi, prin faptul că suntem astăzi aici — liberi, întregi, vorbind limba română, păstrând credința ortodoxă, respirând aerul țării pe care au apărat-o cu sângele lor. A-i cinsti nu înseamnă doar a le aprinde o lumânare de Ziua Eroilor. Înseamnă să-i porți în suflet, să le asculți tăcerea, să le înțelegi jertfa.
Noi, cei care ne revendicăm de la dreapta conservatoare, credem cu toată ființa că fără memorie, un popor moare. Fără eroi, totul devine praf în vânt. De aceea, în ce ne privește, cultul eroilor nu e opțional. E sfânt. E parte din fibra noastră interioară. E felul nostru de a spune „mulțumesc” celor care au murit în frig, în tranșee, în temnițe, cu numele țării sau al lui Dumnezeu pe buze.
Cine uită jertfa lor, se leapădă de sine. Cine îi cinstește, păstrează viu focul identității noastre. Și cum să nu te cutremuri când înțelegi că ești rodul lacrimilor, al durerii, al curajului unor oameni care au iubit acest pământ mai mult decât propria viață?
Asta înseamnă să fii conservator: să nu uiți, să nu te rușinezi, să nu te clatini. Să iubești cu recunoștință. Să transmiți mai departe ce ai primit, cu smerenie, cu demnitate și cu dragoste.
Lasă un răspuns