Jumătate dintre români ar vota un partid nou

Este semnalul unei crize de o gravitate excepțională, care demonstrează că nici puterea, nici opoziția, nu mai prezintă încredere pentru alegătorii care își doresc o schimbare la conducerea României.

Am avertizat în mod repetat că, odată cu lovitura de stat din 6 decembrie 2024, actualul edificiu constituțional a fost iremediabil compromis.

Actuala republică și-a abandonat misiunea de protector al drepturilor și libertăților națiunii în momentul în care a anulat votul popular pentru alegerea președintelui.

În mod fatal, opoziția parlamentară a ratat ocazia istorică de a declanșa o revoluție politică și a preferat să intre într-o coabitare formală cu majoritatea aflată la putere.

Seria de moțiuni depuse împotriva guvernului Bolojan nu a fost altceva decât un exercițiu de marketing electoral, câtă vreme raportul de forțe din Parlament a rămas zdrobitor în favoarea coaliției de guvernare.

România are nevoie de un partid care să o scoată de pe traseul reformelor de fațadă.

Arhitectura instituțională și legislativă a statului trebuie complet modificată și subordonată unui obiectiv de țară major, asumat la nivelul unei generații.

Ceea ce au distrus în ultimii ani partidele tradiționale și aventurierii deghizați în salvatori naționali este chiar fundația pe care se sprijină un stat: încrederea cetățenilor în viitorul țării în care s-au născut.

Faptul că jumătate dintre alegători ar vota mâine cu un partid nou înființat este, în realitate, o veste bună.

Chiar dacă am ajuns pe marginea prăpastiei, această națiune, care a supraviețuit tuturor uraganelor de-a lungul istoriei, arată încă o dată că nu și-a pierdut speranța și nu a renunțat la luptă.

Un popor care nu se dă bătut își va găsi cu siguranță liderii care să îi redea forța, mândria și demnitatea.

Dacă doriți să distribuiți:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acțiunea Conservatoare
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.