Legea Vexler face victime

BUSTUL LUI GOGA A FOST RIDICAT DIN COPOU.

Aceasta este Legea Vexler în acțiune. În baza ei, un ONG din Arad a cerut îndepărtarea bustului lui Octavian Goga din spațiul public la Iași. Iar primăria s-a conformat, în urma unei decizii judecătorești.

Am avertizat încă din timpul dezbaterii parlamentare pe această lege. Am organizat un protest masiv în București. Defășurăm o campanie în online. Dar lumea românească nu pare pe deplin conștientă de răul pe care îl produce Legea Vexler.

Unii mi-au spus că exagerez. Că nimeni nu va atinge marii clasici. Că sunt alarmist.

Iată primul răspuns: bustul lui Octavian Goga – poet național, prim-ministru al României, vicepreședinte al Academiei Române, om care a avut un rol semnificativ în lupta națională a românilor din Transilvania înainte de 1918, susținător al Unirii Transilvaniei cu România – dat jos din Copou.

Legal. Metodic. În baza Legii 241/2025.

Și mă întreb: cine urmează?

Nicolae Iorga – genialul istoric al românilor? Mircea Eliade – un uriaș al culturii române, cunoscut în toată lumea? Regele Mihai I? Eminescu – simbolul absolut al românismului?

Memoria publică a României este demolată statuie cu statuie, stradă cu stradă. Urmează probabil listele cu autori interziși și arderea cărților în piața publică.

Cineva ne rescrie istoria și ne maltratează identitatea, prin lege. Iar noi nu avem o reacție în masă.

Nu mai e timp de vorbe.

Săptămâna viitoare lansăm în stradă campania de strângere de semnături pentru abrogarea Legii Vexler — 241/2025.

Așa cum știți, la începutul acestui an, am depus proiectul de act normativ pentru abrogarea Legii Vexler.

Acum avem nevoie de susținerea câtor mai mulți români pentru a-i convinge pe parlamentari să voteze în interes național.

Avem nevoie de fiecare român care crede că istoria unui popor nu se poate rescrie prin decret.

Că nu poți apăra demnitatea umană umilind memoria unei națiuni.

Că românii au dreptul să-și cinstescă geniile, eroii, martirii și sfinții, precum orice alt neam.

Fiți alături de noi! Semnați! Distribuiți!

Claudiu Târziu, președinte ACT

Dacă doriți să distribuiți:

Comentarii

Un răspuns la „Legea Vexler face victime”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acțiunea Conservatoare
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.