Trăim într-o lume care pare că și-a pierdut busola. O lume în care normalul e ridiculizat, adevărul e negociabil, iar valorile care au ținut în picioare familii, comunități și națiuni timp de secole sunt privite acum ca obstacole în calea „progresului”.
Ni se cere să uităm cine suntem. Ni se spune că tradiția e învechită, că familia e o alegere relativă, că rădăcinile sunt opționale, iar credința noastră trebuie ascunsă în colțuri tăcute, de rușine.
Noi, generația de astăzi, nu avem voie însă să rămânem tăcuți. Nu avem voie să fim spectatori în propria noastră țară, în propria noastră istorie. Rostul nostru nu e să ne pierdem în zgomotul lumii, ci să readucem liniștea lucrurilor firești.
Să spunem clar: normalitatea nu e o rușine. E un sprijin. E acea rânduială sănătoasă în care omul își poate trăi viața cu demnitate, în adevăr, în iubire și în credință.
Trebuie să ne întoarcem la lucrurile simple și adânci: la respectul față de părinți, la bucuria de a întemeia o familie, la onoarea de a munci cinstit, la rugăciunea spusă în tihnă, la dragostea de neam și de glie. Acestea nu sunt idei vechi, sunt temelii veșnice.
Lasă un răspuns