Dacă aș putea schimba ceva, aș începe cu:
- Simplificarea etapelor de evaluare, astfel încât să nu mai dureze ani până când un copil ajunge într-o familie iubitoare.
- Susținerea reală a viitorilor părinți adoptivi prin consiliere psihologică.
- Reducerea numărului de avize inutile și digitalizarea dosarelor, ca să nu mai fie nevoie de drumuri nesfârșite între instituții.
- Crearea unui sistem de monitorizare transparent, care să protejeze copilul, dar să nu transforme părinții adoptivi în suspecți permanenți.
Copiii care așteaptă să fie adoptați nu au timp de pierdut. Ei au nevoie de stabilitate, iubire și șansa la un viitor normal.
Cred că România poate face mai mult. Și ar trebui să o facă.
Sunt mama a doia fiice adoptate și vorbesc în cunoștință de cauză!
Lasă un răspuns