România poate hrăni 70 de milioane de oameni. Suntem 14. Și totuși ajungem să nu ne mai putem hrăni singuri.
Deficitul comercial agroalimentar a crescut de șapte ori într-un deceniu. Importăm 95% din bulionul de roșii pe care îl consumăm. Jumătate din carnea de porc vine de afară. 64% din unt, la fel. Suntem o țară care vinde ieftin grâne vrac și cumpără scump produse finite.
Am fost zilele astea la Panifcom Iași. Liviu Bălănici a construit acolo în treizeci de ani un lanț întreg: mii de hectare de cereale, fermă de vaci de lapte, moară, fabrică de pâine. Un grup integrat: de la bobul de grâu până la felia de pâine. Mi-a spus că modelul lui e excepția. Că în jurul lui cad oameni care au muncit o viață. Și că excepțiile nu salvează o țară.
Are dreptate. În primele trei luni din 2026, insolvențele din agricultură au crescut cu aproape 200%. Asta după cel mai bun an agricol din ultimii treizeci. Silozurile sunt pline, dar fermele intră în faliment.
Fermierii noștri respectă norme europene stricte. Concurenții lor din Ucraina și Mercosur nu. Produc mai ieftin pentru că produc fără grijă pentru sănătatea oamenilor. Din această confruntare, România iese în pagubă.
Statul nu a făcut nimic. Băncile au tăiat finanțarea. Birocrația a rămas. Au rămas și interesele celor care câștigă din import.
Securitatea alimentară înseamnă că îți poți hrăni țara când vine criza. România și-a erodat această capacitate an după an.
Dacă ai bani, cumperi de afară și îmbogățești pe alții. Dacă n-ai, nu mănânci.
În absența unor măsuri serioase, România riscă fie dependența totală de importuri, fie foametea.


Lasă un răspuns