Șeful statului dezvăluie că România nu se poate apăra în acest moment împotriva unui atac aviatic

Președintele României a convocat Consiliul Național de Apărare a Țării pentru clarificarea procedurilor referitoare la apărarea spatiului aerian. Este cel mai uluitor Comunicat de presă emis de Palatul Cotroceni în ultimii 35 de ani. Printr-un enunț de două fraze, șeful statului dezvăluie că România nu se poate apăra în acest moment împotriva unui atac aviatic:

˝Stabilirea persoanelor care au dreptul de a ordona sau de a aproba executarea unor măsuri împotriva aeronavelor și a vehiculelor aeriene care utilizează neautorizat spațiul aerian național și pentru stabilirea procedurii de informare cu privire la unele măsuri întreprinse pentru controlul utilizării spațiului aerian național.˝ – comunicatul de convocare a Ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Dacă România nu are astăzi o ierarhie de comandă pentru măsurile de apărare antiaeriană, niciun echipament, oricât de costisitor nu ne poate proteja împotriva celui mai slab dintre posibilii adversari. Iar dacă militarii români au nevoie de aprobare specială pentru apărarea teritoriului național, suntem într-o birocrație absurdă care amenință direct siguranța națională.

În oricare dintre scenarii, președintele și consilierii de la Cotroceni transmit un mesaj absolut iresponsabil și ridică o întrebare înfricoșătoare: cine a apărat până acum spațiul aerian românesc împotriva amenințărilor despre care vorbesc guvernanții în ultimii ani?

Dacă doriți să distribuiți:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acțiunea Conservatoare
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.