În viziunea conservatoare, rolul statului nu este să reinventeze omul sau să rescrie natura umană, ci să protejeze ceea ce este deja sacru: viața de la concepție, familia întemeiată pe iubirea dintre un bărbat și o femeie, libertatea de credință și ordinea morală. Aceste valori nu sunt negociabile, nu se votează și nu se schimbă odată cu moda ideologică.
Conservatorul nu caută rupturi, ci continuitate. Nu vrea să rupă legătura cu trecutul, ci să o cinstească. Pentru că știe că în rădăcinile noastre stă puterea de a merge mai departe. Nu putem construi un viitor solid, dacă demolăm ceea ce generațiile dinainte au clădit cu jertfă și credință. Familia, credința și valorile morale nu sunt poveri, ci repere care dau sens și direcție libertății noastre.
Un stat bun nu este cel care ne reeducă, ci cel care ne protejează libertatea de a fi cine suntem cu adevărat: suflete legate de un destin, de o credință, de o cultură. Statul trebuie să fie gardianul acestui adevăr, nu călăul lui. Când toate în jur devin fluide și instabile, conservatorul spune răspicat: avem nevoie de rădăcini, de repere și de curajul de a apăra ce este sfânt.
Lasă un răspuns